
Interconectorul de gaze naturale dintre Bulgaria și Grecia ar putea deveni operaţional până în iunie. Prin această investiție Uniunea Europeană depune eforturi pentru reducerea dependenţei de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia.
Noua secțiune a Interconnectorului de gaz va face parte din rețeaua europeană existentă, oferind noi conexiuni pentru cele două țări și vecinii lor, a scris Euronews.
Conducta de oțel va putea transporta rapid volume mari de hidrocarburi din sistemul grecesc de conducte de gaze naturale către Bulgaria, a declarat Jorgos Tasakos, șeful grupului AVAX.
Între timp, liderii bulgari și români au anunțat că cooperează pentru atenuarea presiunii geopolitice exercitate de Moscova asupra Europei prin sursele de energie rusești.
Bulgaria ar cumpăra gaze naturale din România, iar Azerbaidjanul ar putea fi o posibilă sursă.
Polonia și Cehia reiau discuțiile privind construcția gazoductului Stork II. Discuțiile au fost întrerupte în trecut, dar acum ambele țări manifestă deschidere pentru cooperare în domeniul energiei. Republica Cehă este în prezent dependentă în proporție de peste 90% de gazul rusesc.
Sursa: napi.hu
Traducerea: Székely Dénes
Foto: m.hirstart.hu