Întroducerea unei taxe pentru turiștii care vizitează Veneția va fi amânată cel puţin o jumătate de an, deoarece administraţia municipală nu a adoptat încă în totalitate reglementările aferente, a anunțat recent purtătorul de cuvânt al primarului Veneției, Luigi Brugnaro.

În luna iulie edilii oraşului au anunţat că din 16 ianuarie 2023 turiştii care vin în Veneţia trebuie să se înregistreze online și să plătească intrarea în oraş. Orașul a fost nevoit să vină cu această soluție pentru a limita turismul de masă care inunda de regulă Veneția.

Conform planului, taxa de intrare percepută de la turiștii care sosesc pentru o zi, adică care nu rezervă cazare în Veneția, va fi între 3 și 10 euro, în funcție de numărul de vizitatori din oraș în anumite zile.

Reglementarea respectivă nu a fost adoptată deocamdată de Consiliul Local, astfel că alicarea taxei pentru intrarea în oraş este amânată. Procedura va necesita cel puțin o jumătate de an, a spus purtătorul de cuvânt al primarului.

Întroducerea taxei de intrare a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, dar anul acesta vizitatorii au inundat din nou Veneția. Numărul turiștilor a depășit adesea cu mult populația de 50.000 în centrul orașului.

Sura: 444.hu

Traducerea: Péterfy Tünde

Foto: 444.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = 12

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.