Compania feroviară de stat italiană Ferrovie dello Stato Italiane (FS) lansează trei categorii de trenuri: Lusso (de lux), Espress (expres) și Omnibus-regionali (regional).

După noua rută feroviară de coastă splendidă, lansată anul trecut, Italia deschide încă trei noi rute feroviare. Trenurile fac parte dintr-un nou brand numit FS Treni Turistici Italiani, care este parte a companiei de căi ferate de stat. Scopul companiei este de a oferi experiențe feroviare speciale turiștilor din Italia, a informat Time Out.

Rutele de lux pe distanțe lungi includ serviciul Orient Express La Dolce Vita, începând din 2024. Iar serviciile de tren Omnibus-regionali vor însemna o călătorie mult mai accesibilă și mai lentă, astfel încât turiştii să se bucure în timpul călătoriei de peisajele minunate ale Italiei. Serviciile expres vor transporta pasagerii din marile orașe către zone preferate de turiști, cum ar fi din Milano la litoralul toscan, și vor include trenuri de noapte care vor circula în regiunile sudice.

Pe aceste rute vor circula trenuri de epocă transformate, dintre care unele au chiar săli de ședințe și depozit pentru schiuri. Există, de asemenea, trasee care oferă călătorii fără griji, combinate cu o scurtă odihnă. Unul dintre acestea transportă pasageri de la Roma la stațiunea de schi Cortina d’Ampezzo, care se pot întoarce în capitala Italiei duminică seara, după un weekend de schi.

Antonio Tajani, viceprim-ministrul Italiei, a declarat că programul face parte din „strategia turistică modernă” a Italiei, a cărei scop este ca turiștii să cunoască tradițiile țării și comunitățile mai mici prin mijlocirea căii ferate, în spiritul durabilității. Noile rute vor fi lansate în 2024.

Autoritățile italiene încearcă să prezinte peisajele frumoase ale Italiei nu doar prin oportunități de călătorie cu trenul, dar și prin cea mai romantică promenadă de pe litoral din lume. Astfel, Via dell’Amore, adică Calea Iubirii, se va redeschide în curând. Vestea bună pentru cei care călătoresc acum în Italia este că o parte a promenadei a fost deja deschisă luna trecută, dar întreaga secțiune este de așteptat să intre în posesia turiştilor abia din iulie 2024, relatează CNN.

Promenada, care trece prin Parcul Național Cinque Terre din Italia, a fost închisă în 2012 din cauza unei alunecări de teren, dar după o îndelungată renovare, prima secțiune a drumului îndrăgostiților poate fi acum din nou vizitată. Promenada leagă două sate pitorești, Riomaggiore și Manarola, ascunse în inima Cinque Terre, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Pentru a vizita traseul emblematic, turiștii trebuie să cumpere în prealabil un bilet online, care costă 5 euro, iar grupuri de până la treizeci de persoane vor fi însoțite de un ghid local la fiecare jumătate de oră. Localnicii pot parcurge drumul gratuit, dar este bine de știut că Via dell’Amore este închisă noaptea, iar cele două intrări ale sale sunt păzite de un sistem de camere, potrivit TimeOut.

Sursa: travelo.hu

Traducerea: Székely Dénes

Foto: Travelo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + = 17

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.