
În ultimul weekend din luna august va avea loc cea de-a VII-a ediție a Festivalului Strada Armenească, în premieră la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București. Evenimentul, care este organizat de Uniunea Armenilor din România, va aduce cultura și tradițiile armenești în mijlocul naturii urbane, iar intrarea va fi liberă.
Ediția specială la picnic a Festivalului Strada Armenească aduce, în perioada 26-27 august, două zile de poveste, pentru cei care doresc să descopere un eveniment ce se află la granița dintre culturi, generații, tradițional şi contemporan, în prim plan fiind cultura armeană în vastele ei manifestări, dar şi diversitatea culturală a Capitalei.
Grădina Botanică va găzdui zece concerte de muzică live ale unor mari artiști din Armenia și România şi un târg meșteșugăresc. În plus va avea loc şi un spectacol culinar cu gastronomie internațională, două expoziții, şi va fi organizată o bibliotecă în natură, de Editura Ararat, ateliere de dansuri armenești și sculptură tradițională în piatră.
Cei mici vor avea o zonă dedicată lor. Aici se vor putea juca în natura urbană, iar între 12:00 și 14:00, vor putea asculta povești armenești sau participa la ateliere, a transmis News.ro.
Uniunea Armenilor din România este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 1919, cu scopul de a-i ajuta pe armenii refugiați în țara noastră după Genocidul din anul 1915.
După 1990, Comunitatea armeană a reînființat Uniunea Armenilor din România, dorind să păstreze moștenirea culturală și spirituală a armenilor de pe aceste meleaguri, dar să și promoveze cultura și tradițiile armene în rândul publicului larg.
Sursa: b365.ro
Foto: B365