La Târgu Mureș a avut loc loc în perioada 19-21 octombrie ediţia a 3-a Coop&Grow: Strategii Multi-Fond&Tehnologii Smart.
Evenimentul a fost organizat de Asociația GAL Napoca Porolissum, în parteneriat cu Federaţia Naţională PRO AGRO.
Scopul evenimentului a fost pregătirea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în scrierea Strategiilor de Dezvoltare multi-fond și de a dezvolta împreună programe sustenabile pentru comunitățile rurale. Aflat la cea de-a treia ediție, evenimentul Coop&Grow s-a referit la cooperare, inovație, conceptualizarea tehnologiilor smart, schimb de idei și networking.
L-am întrebat pe Miklós Fazakas, președinte al Organizației Mureş a Asociației Agricultorilor Maghiari din România, cât de mult știu fermierii despre programele prin care pot obține resurse de dezvoltare și sprijin?
– Aici vorbim despre Grupuri de Acțiune Locale, mai bine cunoscute sub numele de Grupuri de Acțiune Leader. Am văzut că în zonele noastre, în județul Mureş și județele învecinate, s-a desfășurat de mai multe ori o campanie de informare foarte serioasă, astfel încât oricine era interesat – deoarece nu poți obliga fiecare fermier să participe la un astfel de eveniment de informare -, a vrut să obțină informații, a avut ocazia.
La întrebarea, ce povești de succes ne-ar putea împărtăși despre oamenii din agricultură care au obţinut finanțare și au avut succes, a spus:
-Nu sunt în măsură să apreciez acest lucru, dar în calitate de lider al unei organizații de apărare a intereselor și președinte al unei organizații profesionale a societăţii civile, pot spune că avem obiecții în legătură cu Asociațiile Grupurilor de Acțiune Locală, – în special cu privire la asociațiile care funcționează în județul Mureş -, întrucât administrațiile publice locale sunt cele care depun proiectele pentru un procent foarte mare din fonduri. În opinia noastră, ar trebui depuse eforturi pentru dezvoltarea acestei categorii în mediul rural prin informări mult mai eficiente, respectiv chiar și prin formarea antreprenorială, pentru a le oferi mai multe oportunități. Aceste asociații primesc sprijin din partea statului român în același mod ca și proiectele lansate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Și în acest caz au existat proiecte câștigătoare, care pot fi numite chiar povești de succes.
L-am întrebat pe Miklós Fazakas, dacă Programul de Dezvoltare Economică din Transilvania a fost de ajutor pentru organizaţia sa și cum au mers mai departe după încheierea acestuia?
– Organizația Mureş a Asociației Agricultorilor Maghiari din România a participat efectiv la implementarea acestui program, care a fost asumat de Fundația Pro Economica; am participat în principal la așa-numitele proiecte la scară mică. Cred că acest program este o poveste de succes. Mulți fermieri mici au putut să aplice pentru echipamente și să meargă mai departe. Este un program care se desfășoară de câțiva ani încoace, dar din păcate din cauză că cele două guverne, guvernul de la Budaesta şi guvernul de la Bucureşti, nu au ajuns la un acord, nu a putut fi lansat şi în Partium. Cred că în Ţinutul Secuiesc și în Câmpia Transilvaniei acest program poate fi numit drept o poveste de succes, deoarece Mónika Kozma, directorul Fundației Pro Economica, a gestionat situația cu o pricepere exemplară și cu un profesionalism adecvat. Din câte știu eu este vorba despre un buget de peste 600 de milioane de euro, iar statul român nu a reușit să dea atât de mulți bani. Licitarea, evaluarea proiectelor, încheierea de contracte, iar apoi implementarea, controlul și monitorizarea proiectelor oferă o bază bună și dau dovadă de existența unei entități care este pregătită și are infrastructura necesară pentru a gestiona proiecte similare şi în viitor.
La întrebarea, dacă poate fi făcută o paralelă între cele două surse de finanțare, respectiv între Programul de Dezvoltare Economică din Transilvania (PDEA) și sursele de finanțare ale statului român, ne-a explicat:
– Nu putem vorbi despre o paralelă, deoarece prin Direcția Generală de Dezvoltare Rurală este disponibil un buget de mai multe miliarde de lei, bineînţeles în funcţie de proiecte şi defalcate în mai multe părţi. Este un program complet diferit, elaborat la nivel național. Dacă vrem să defalcăm şi să comparăm doar la nivelul a trei judeţe putem spune că Fundația Pro Economica a fost mai intensă. În cazul programelor de dezvoltare rurală condițiile de aplicare sunt mult mai complicate, decât la Fundația Pro Economica, și, bineînțeles, diferă şi intesitatea, deoarece depinde în principal de procentul subvenţiei și de suma care poate fi aplicată. În cazul Fundatiei Pro Economica această suma a fost de 15 mii de euro – cel puţin pentru licitatia care a susţinut fermele mici – şi este normal ca asta este cu totul altceva, decât toate investitiile de mai multe mii şi milioane de lei, pentru care trebuie aplicat la nivel național.
Preşedintele Organizației Mureş a Asociației Agricultorilor Maghiari din România a mai menţionat că a participat la Târgul Indagra, care este cel mai prestigios târg de agricultură din București. Astfel că l-am întrebat, cu ce scop a venit la această expoziţie?
– Sunt și vicepreședintele unei asociații de fermieri din România, LAPAR, iar în această calitate am primit o invitație de la ambasada americană la o conferință profesională organizată pe tema irigațiilor și agriculturii durabile, la care au fost reprezentate mai multe țări. Eu însumi, împreună cu câțiva dintre colegii mei, am participat la această conferință ca organizaţie profesională, care a fost organizată în cadrul expoziției agricole Indagra. Cu acest prilej am putut să vizităm și expoziția, care este una dintre cele mai mari expoziții agricole din România. Pot spune că şi la această expoziție s-a simțit lipsa banilor, că tendința negativă din ultimii ani afectează agricultura românească, fie că este vorba de secetă, explozia prețurilor la energie, epidemie sau război. Din cauza secetei și a creșterii prețurilor culturilor cu peste 50%, societatea gospodarilor români a ajuns practic într-o situaţie în care nu există sector care să nu se confrunte cu o problemă economică foarte gravă, dar în același timp există deja şi ferme care se află în procesul de lichidare. Agricultura românească trece prin cea mai mare criză economică din ultimele trei decenii. Pe de altă parte, există reglementări în vigoare la nivelul Uniunii Europene care practic pun fermierii într-o situație negativă și le oferă condiții nefavorabile. Cealaltă problemă, pe care am menționat-o mai sus, se referă la prețuri, care nu depind de noi și sunt atât de mici încât fermierii nici măcar nu pot acoperi costurile. A treia problemă este că România nu are o strategie agricolă și nici nu a avut în ultimii 30 de ani. Planul Național de Dezvoltare Rurală este de fapt o listă de dorințe pentru o organizație profesională. Toate sectoarele au nevoie de mai mulți bani din puținul pe care îl primesc. Menţionez că la nivelul UE primim al doilea cel mai mic sprijin pe hectar sau chiar pe animale sau produse, deci competitivitatea nu este garantată. În plus, România are propriile probleme specifice, care nu au fost rezolvate nici în trei decenii, din moment ce nu există un cadru legal adecvat, iar dacă vorbim de o strategie de subvenţii, suma asigurată de Uniunea Europeană nu a fost suficientă nici până acum şi nu va fi suficientă nici în viitor. Cea mai mare problemă este că nu există o strategie de dezvoltare adecvată, nici măcar nu știm cum ar trebui să folosim banii. Toată lumea are nevoie de bani, de „bani gratuit” – ca să spunem aşa. Din păcate, corect spus, această așa-zisă subvenţie, este un ajutor. La începutul anilor ’90, am învățat de la o profesoară de renume european, care a predat strategia agricolă şi managementul agricol, că cea mai ușoară cale de a distruge o economie națională sau un sector economic național este ajutorul. Ei bine, asta s-a întâmplat. Din anii 1990, practic am distrus majoritatea sectoarelor odată cu venirea „ajutorului gratuit”, ceea ce este bun doar pentru a impune condițiile în care putem produce, majoritatea fiind inacceptabile sau neproductive din punct de vedere economic. Uniunea Europeană acordă 100-150 de euro la hectar, în timp ce costul minim la hectar – și aici mă gândesc în primul rând la cereale – este în jur de o mie de euro. Depinde de zona în care omul cultivă și cu ce intensitate. Între timp, fermierii ucraineni nu trebuie să respecte reguli similare, au acces aproape la tot şi mai ieftin cu peste 50 la sută. Ei aduc nu numai cereale, ci 25 de tipuri de produse și respectă, nu-i aşa, așa-numitele reglementări europene stricte alimentare și fitosanitare de aici. Astfel, prin noi şi pe buzunarele noastre este susținută o industrie din umbră. Dacă ar exista într-adevăr o piață liberă şi nu ar mai fi subvenții, am putea concura şi noi. Această oportunitate a fost distrusă. Pe de altă parte, agricultorii nu pot vinde nici măcar ceea ce produc. Am fost și noi organizatorii unei demonstranţii care a avut loc în aprilie, la Târgu Mureş, când am ieșit în Piața centrală cu peste 500 de tractoare. Aceasta a fost poate cea mai de succes mișcare la nivel național, deoarece au demonstrat în principal crescătorii de animale și producătorii de lapte. Fermierul trebuie să investească sume importante și nu există nicio garanție că va recupera ceva din aceasta. Dacă investește, de exemplu, o mie de euro într-un hectar și vine o secetă sau vreo altă problemă, practic nu poate scoate nimic din asta. Anul viitor trebuie să o ia de la capăt şi să investească din nou o mie de euro la hectar. Nu vreau să mă plâng, dar toată lumea ar trebui să înțeleagă cum funcționează acest mecanism și cu ce se confruntă comunitatea agriculturilor. Pe de altă parte, prețul unui litru de lapte este între un leu şi 20 de bani şi doi lei, ca să nu spun că acesta este preţul plătit de o firmă decentă. Laptele este mai scump – zece lei – în magazin decât apa, care vine din pământ, este îmbuteliată și atât. Vă spun sincer că răbdarea cu care fermierii gestionează această situație, perseverența cu care lucrează și reîncep în fiecare an, este de admirat, deoarece aceasta nu este o problemă pe un singur an. Întreaga comunitate de fermieri este stoarsă. Situația agriculturilor din România este o chestiune de securitate națională, pentru că nu există securitatea aprovizionării cu alimente. Și dacă se întâmplă ceva, dacă este război, vom muri de foame. Nu vreau să vorbesc aici de date statistice, acestea se găsesc pe site-ul INS, din care rezultă ce produse este nevoită Romania să importe şi în ce procent poate asigura anumite produse. Nu mai este aşa cum a fost în regimul Ceauşescu, când mediul rural avea o putere de menţinere laolaltă a comunităţii. Dacă nu există lapte, porc, pui, nu este nicio problemă, mergem să cumpărăm aceste produse mai ieftin și la o calitate dubioasă de la magazinul local, ca să câștige şi cel care nici măcar nu cumpără produsele de la producătorii locali. Clientul nu cumpără produsele de la vecinul său sau de la colegul său fermier, ci mai degrabă merge la magazin. Acestea sunt probleme foarte grave care ar fi trebuit rezolvate pe parcursul a mai multor decenii. Aceasta este și responsabilitatea noastră, nu ne educăm proprii consumatori. Acesta ar trebui făcut într-un mod organizat, deoarece nu de la nenea Ion trebuie să aşteptăm să se ocupe de educarea consumatorilor. Dar, noi nu ne ocupăm de asta, ci doar de tot felul de programe, mărci comerciale de produse, digitalizare. Între timp, pierdem din ce în ce mai mult această categorie de oameni care cu adevărat încă se mai agață de pământul și de modul lor de viață, iar prin aceasta poate asigura puterea de menţinere, fie pentru mediul rural, fie, mai ales, pentru familia sa. Dacă vorbim despre Ţinutul Secuiesc, chiar şi libertatea noastră ne definim prin conceptul de proprietate. Dacă nu avem pământ, suntem nimeni. Pentru noi, din punct de vedere cultural, ca să nu spunem genetic, aceasta este moștenirea noastră din toate punctele de vedere. Ceea ce se pierde acum printre degetele noastre. Am participat recent la Bucureşti, la o conferință de două zile, pe tema alimentaţiei, în cadrul căreia au avut loc diverse dezbateri, iar la una dintre ele, un parlamentar a ținut o prelegere despre carnea de vită sintetică. Acest subiect nu are ce căuta în România, suntem o țară agrară, conservatoare și creștină. De atunci, această poveste s-a dezvoltat atât de mult încât Senatul a adoptat deja un proiect de lege care interzice comercializarea cărnii sintetice în România. Bineînțeles, că mai trebuie să treacă prin Camera Deputaţilor, iar apoi să voteze şi Parlamentul, dar poate că acest proiect de lege va trece. Deci, nu există un concept național. Ţinutul Secuiesc ar putea fi practic menţinut într-o unitate mult mai mare, de exemplu, prin turismul rural. Valoarea conținutului alimentelor de aici depășește nivelul produselor din oricare țară din UE. Spun asta experții. Laptele, de exemplu, este colectat de firme străine, cum ar fi Hockland, și dus în străinătate, unde este comercializat. Pentru laptele din Bazinul Carpatic, din Transilvania, se face reclamă acolo. Elveția spune, de asemenea, cât de bun este produsul nostru. Iar noi ce facem? Îl vindem ca materie primă, la un pret mic, şi atât. Aceasta este o chestiune strategică, deoarece este normal ca acest proces să se demareze încet, în mai multe sectoare, prin mai multe posibilităţi de sprijin financiar, iar astfel ne-am putea defini pe noi înşine, chiar și aici, în Ţinutul Secuiesc. Noi, ca organizaţie, ne putem defini activitatea prin construirea comunității şi abia după acea urmează profesia. Dacă invit pe cineva ca să-i ţin o prezentare profesională, probabil că nu va veni, dar dacă îi spun că este o conversație interesantă, va veni cu siguranţă. Este o strategie, pe de o parte, și este o filozofie de viață, pe de altă parte. Asociația noastră funcționează și ca centru educațional, ţinem cursuri în patru domenii, pe lângă faptul că oferim multe cursuri profesionale, de exemplu, prin programele „Inteligent în Ţinutul Secuiesc” sau „Pro Agricultura Transilvania” și multe alte programe, iar toate evenimentele noastre se referă la construirea comunității, a conchis președintele Organizației Mureş a Asociației Agricultorilor Maghiari din România, Fazakas Miklós.
Interviu realizat de: Balázs Magdolna
Foto: Határtalangazda