Această conversație a avut loc în urma faptului că, la sfârșitul lunii august, la Oradea, a fost organizat un schimb profesional de experiență, de către Organizația de Femei a UDMR, la care au participat, printre alţii, Rozália Biró, președinte al Organizației de Femei, și preşedintele Centrului pentru familiile monoparentale din Ungaria, Anna Nagy.
-Centrul pentru familiile monoparentale din Ungaria a început construirea rețelei în urmă cu mai bine de 20 de ani. Fondatorul și managerul centrului, Anna Nagy, și-a crescut singură copilul și astfel a simțit direct dificultățile cu care se confruntă acești părinți. În primăvara anului trecut, m-a invitat la o primă conferință unde a fost analizată situația familiilor monoparentale din Ungaria și unde am aflat cât de bun și mai favorabil este cadrul legislativ ungar, în comparaţie cu cel din România, precum și cu cât sunt mai exacte evidenţele lor la nivel national, faţă de noi, care abia avem câteva date în acest sens. Conform datelor statistice din România, una din patru familii este o familie monoparentală, ceea ce înseamnă că părinții sunt divorțați, sau că unul sau ambii părinți au decedat, iar copilul a rămas în grija bunicilor. Aşadar, conceptul este cuprinzător. La întâlnirea din Oradea au participat reprezentanţi din județele Satu Mare şi Bihor (Valea lui Mihai, Marghita și Salonta), precum și din județele Arad și Timiş. În județul Timiş există o asociație care se ocupă de susținerea familiilor monoparentale de mai bine de trei ani, iar în Miercurea-Ciuc funcționează un centru, de aproximativ cinci ani, însă preşedintele centrului nu a putut fi prezent la această întâlnire. Schimbul de experiență s-a referit la faptul că președintele centrului din Ungaria a prezentat pas cu pas modul în care a fost format centrul lor, cu ce dificultăți s-au confruntat, cum au reușit să depășească dificultățile și să găsească soluții, respectiv la nevoile dezvăluite de noua rețea de familie monoparentală, mai exact, la ce anume trebuie să îşi îndrepte atenţia. La rândul nostru, am împărtășit experiențele noastre, în condiţiile în care începând din această primăvară, la Oradea, construim o rețea pentru familiile monoparentale și ne confruntăm, parțial, cu obstacolele mentalităţii, în sensul că acestor părinți nu le place să fie priviți cu milă din cauza condiţiei lor, ceea ce este de înțeles. În același timp, cea mai importantă nevoie a acestor familii este aceea ca copilul lor să primească sprijin, care poate fi folosit pentru a compensa faptul că au devenit o familie monoparentală. Și nu în ultimul rând, aceste familii luptă şi cu probleme financiare, deoarece de obicei există doar un singur venit în familie, şi se poate spune că este o situație foarte fericită când bunicii pot ajuta. Numai cei care se află într-o situaţie similară ştiu cât de împovărător este din punct de vedere psihic pentru un părinte – care poate a ieşit dintr-o situație conjugală dificilă sau a fost abandonat de partenerul său – că celălalt părinte al copilului, care într-un procent de 98-99 la sută este tatăl, nici măcar nu plătește taxa simbolică de întreţinere pentru minor. Și atunci încă nu am vorbit despre categoria cea mai grea, despre copiii cu dizabilităţi, și despre faptul că divorţul s-a produs din cauză că copilul suferă de o dizabilitate. Şi despre acest subiect se poate vorbi mult. Totodată, aș dori să menționez că începând cu luna septembrie vom organiza programe de weekend pentru copii, în special la Oradea, în cadrul şcolii, deoarece școala are mai multe săli disponibile și astfel este posibil să se organizeze ore de matematică şi de desen, conversații în limba română și divertisment, iar mămicilor le vom organiza ore de yoga, conversații sau întâlniri cu un psiholog. Noi, Organizația de Femei din UDMR, încercăm să organizăm aceste programe, în funcție de nevoile copiilor şi ale mamelor. Acum, odată cu apropierea noului an şcolar, iar apoi a Crăciunului, încercăm să ajutăm familiile monoparentale, și în funcţie de vârsta şi nevoile copiilor să pregătim pachete mai mici de cadouri, a declarat pentru portalul nostru de ştiri Rozália Biró.
Răspunzând la întrebarea noastră, că în cazul în care tatăl este părintele care crește singur copilul, care a ajuns în această situaţie, de exemplu, în urma decesului mamei copilului, cât de greu se stabilește dialogul și dacă acceptă sprijinul şi participă la programe, Rozália Biró a menţionat:
-Avem o familie monoparentală în județul Bihor, unde tatăl își crește singur cei trei copii, deoarece mama i-a abandonat. Nu pot spune că cunosc bine situația, dar colega mea, care conduce centrul din localitate, cunoaşte foarte bine situaţia lor. Totuși, din experiența mea, pot să vă spun că tatăl este mai modest și mai tăcut decât mama, care vorbește mult mai ușor despre problemele ei, faţă de tatăl, în cazul căruia este nevoie de timp până când începe să vorbească despre frământările sale.
La întrebarea, dacă un copil crescut într-o familie monoparentală este mai înclinat să abandoneze școala, a subliniat:
-Nu există date în acest sens, avem doar date despre faptul că familiile monoparentale sunt mai sărace și se luptă cu probleme financiare, în comparaţie cufamiliile biparentale. Pe de altă parte, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că evidenţa oficială a familiilor monoparentale nu ține cont de familiile în care unul sau ambii părinți lucrează în străinătate. Există patru milioane și jumătate de adulți apți de muncă în afara țării, ceea ce este o altă cifră oficială. Este clar că numărul familiilor monoparentale din viața de zi cu zi este mult mai mare decât numărul familiilor din datele statistice oficiale. Practic vorbim de un proces lung și trebuie să lucrăm la acceptarea socială: şi aceste familii au drepturi depline, iar părintele singur nu trebuie să-și asume povara a ce spun alţii, de ce trebuie să crească copilul singur. În al doilea rând, este nevoie de o comunitate, deoarece familiile monoparentale nu au timp să se implice în vreo activitate socială, deoarece mama lucrează și nu are cine să aducă copilul la activitățile de după-amiază. Dacă ne gândim pe termen mediu, atunci trebuie să înfiinţăm cluburi, care să organizeze săptămânal, sau odată la două săptămâni, ateliere pentru copii și mame, şi atunci ei ţin cont de acestea, le include în viaţa lor şi vor veni. Singurul mod prin care putem construi această rețea, aproape piramidală, este să le rugăm pe mame, dacă știu despre (alte) familii monoparentale, să le aducă la programele noastre, și este bine dacă vin, chiar dacă la început nu spun nimic despre problemele lor, doar participă, noi suntem mulţumiţi.
Întrebată despre vizita ei la Beijing la sfârșitul lunii august, Rozália Biró a declarat:
Asociaţia de Prietenie a Poporului Chinez, organizație neguvernamentală, care întreține relații cu țările străine, în cadrul Ministerului chinez al Afacerilor Externe, organizează în fiecare an un forum al legiuitorilor internaționali. La evenimentul din august au fost prezenți 67 de deputaţi sau senatori din toate țările. Unul dintre subiectele principale a fost schimbările climatice și consecințele acesteia, în timp ce celălalt subiect a fost despre dezvoltarea durabilă. Pe această temă am susținut o prezentare, în cadrul căreia am vorbit despre calea pe care România a parcurs-o în acest domeniu din 2015 până în prezent, fiind considerată drept un succes european, evidențiind faptul că în prezent România deține președinția comisiilor de dezvoltare durabilă ale țărilor europene, respectiv a reţelei care le unește structurile. Aceasta a fost una dintre prezentările mele, iar cealaltă a fost un forum la care au participat doar deputaţi și senatori din Europa, unde am încercat să discutăm despre posibila reînnoire și consolidare a relației de parteneriat dintre UE și China, și am încercat, totodată, să găsim modalități de a face posibilă ca această relație să prindă viață. Acesta este un parteneriat, un acord care a fost negociat, dacă îmi amintesc bine, timp de şapte ani între China şi Uniunea Europeană înainte de a fi semnat, pentru a conveni asupra termenilor. După semnare, acordul a funcționat câțiva ani și, practic, înainte de izbucnirea războiului ucrainean, deja se simțea că Uniunea Europeană îngheață această cooperare. Comentariul și analogia unui coleg chinez a fost foarte potrivită, care a spus în acest sens „Congelăm mâncarea ca să nu se strice dacă nu o mâncăm, dar dacă o ținem la congelator mulți ani la rând, devine necomestibilă”.
Interviu realizat de: Balázs Magdolna
Foto: Krónika