Biserica reformată din Rădești este unul dintre cele mai exigente monumente ale arhitecturii romanice a satelor și așezărilor mai mici de-a lungul râului Mureș, care păstrează mai multe detalii ale aspectului său inițial din secolele XII-XIII: cu excepția sanctuarului, s-au păstrat zidurile, tribuna vestică, capitelurile și soclurile romanice ale turnului etc. Edificiul este remarcabil și datorită concepției inițiale cu două turnuri vestice. Importanța sa este sporită de materialul roman refolosit pentru ziduri  (pietre funerare, detalii arhitecturale precum socluri, coloane etc., cărămizi romane mari și groase din hipocaust), și detalii valoroase din perioade ulterioare (secolele XVII-XIX), precum pietre funerare, tavanul casetat pictat, tribunele de lemn cu parapet pictat, amvonul zidit și baldachinul amvonului pictat.

Parohia reformată din Rădești a obținut la mijlocul lunii decembrie 2024 o finanțare nerambursabilă acordată de către Institutul Național al Patrimoniului prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul „Restaurare II”, în vederea reabilitării clădirii monument istoric,  punerea în valoare a elementelor istorice și artistice, punerea în siguranță a vizitatorilor, creșterea condițiilor de confort și siguranță în utilizare.

Lucrările planificate la biserica reformată din Rădești, au ca scop scoaterea din pericol a clădirii, respectiv restaurarea, conservarea și punerea în valoare al acestui monument istoric însemnat. De asemenea, proiectul vizează implicarea comunităților patrimoniale și organizarea mentenanței monumentului prin instruirea comunității locale încă din perioada execuției.

Valoarea contractului de finanțare este 1.625.154 lei, iar Parohia Reformată din Rădești are o contribuție proprie de 180.573 lei.

Durata contractului de finanțare este maximum trei ani și se încheie în data de 31.12.2027.

Sursa: ziarulunirea.ro

Foto: Ziarul Unirea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


1 + 2 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.