Primăriile comunelor arădene Pilu și Grăniceri au finalizat toate procedurile și au emis toate autorizațiile necesare pentru construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, lângă graniţa ungaro-română, o investiție privată estimată la 800 de milioane de euro ce se va face pe o suprafață totală de peste 1.000 de hectare, scrie economica.net.

Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuț, a declarat: „Din punctul nostru de vedere, toți pașii au fost făcuți, toate procedurile au fost încheiate. Conform investitorilor, lucrările de construire vor începe în primăvară-vară. Vor fi instalate mai puține panouri fotovoltaice, dar cu o putere mai mare, fără a fi afectată capacitatea de producție de energie electrică anunțată inițial”, a afirmat edilul.

Primarul a adăugat că proiectul va atrage și alți investitori în zonă.

„Se prefigurează mai multe investiții legate de acest parc fotovoltaic, între care o mare fermă de servere de date, care ar consuma astfel o parte din producția de energie electrică”, a afirmat primarul comunei Grăniceri.

În toamna anului 2022, investitorii și autoritățile locale au prezentat proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, care va avea capacitatea de 1.044 de MW și va fi dezvoltat pe 1.064 de hectare, în urma unei investiții de 800 de milioane de euro.

Sebastian Enache a dezvăluit: Companie furnizoare de electricitate din Bucurestică,  Monsson are în proiect circa 2.000 de MW în județul Arad, urmând să fie construite alte două parcuri fotovoltaice, la Chișineu-Criș și Macea, care vor avea împreună aproximativ 800 de MW. În aceste două parcuri ar urma să fie investiți aproximativ 600 de milioane de euro.

Cele trei proiecte din județul Arad dezvoltate de Monsson ar însemna investiții totale de 1,4 miliarde de euro, la care se adaugă 200 de milioane de euro investiți într-o stație de stocare a energiei cu capacitatea de aproximativ 500 de MW, la Grăniceri.

Compania Monsson Trading este membra a Grupului Monsson, este  specializată în productia si stocarea energiei din surse regenerabile, detinută de un om de afaceri suedez de origine română. Compania deține mai multe parcuri solare și parcuri eoliene în România și are și capacitate de stocare a energiei. În 2023, Monsson Trading a realizat un profit de 98,8 milioane lei (aproximativ 8 miliarde forinți) la vânzări de 926 milioane lei (aproximativ 77 miliarde forinți).

Sursa: economica.net

Foto: Economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


+ 1 = 6

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.