În prezent, zborurile din Târgu Mureș către Londra sunt disponibile de trei ori pe săptămână și de cinci ori pe săptămână către Budapesta. La aeroportul din Târgu Mureş s-au făcut investiții semnificative cu sprijin UE, național și județean, iar în prezent este în curs de extindere terminalul de pasageri, dar toate acestea nu au dus la creșterea numărului biletelor vândute. Zborurile către Germania au fost suspendate deja în martie anul trecut, iar acum din aprilie nu se va mai putea zbura către Londra din Târgu Mureș.

În schimb, sistemul a recomandat Cluj-Napoca, Brașov și Sibiu.

Directorul aeroportului, András Peti, a declarat ziarului „Székelyhon” că Wizzair i-a anunțat cu privire la suspendarea zborului regulat, fără a motiva sau a menţiona perioadei de suspendarea cursei. În opinia directorului, „este posibil că zborul între Târgu Mureş și Londra nu a fost profitabil: nu erau suficienţi pasageri, așa că decizia nefavorabilă nouă a fost luată din motive economice”.

Toate acestea spun multe despre puterea economică a regiunii. Directorul aeroportului speră însă că acest lucru este doar temporar și compania aeriană va reveni, dar până atunci, din aprilie se va putea călători doar în capitala Ungariei de pe aeroportul din Târgu Mureș. András Peti a mai spus că, deocamdată, pare sigur că vor fi lansate zboruri charter de vară către Turcia (Antalya) de cinci ori pe săptămână, iar către Grecia (Creta) o dată pe săptămână.

Sursa: szekelyhon.ro

Traducerea: Székely Dénes

Foto: Székelyhon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + = 10

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.