
În opinia noului ambasador al Ungariei la Washington, criticile apărătorilor drepturilor omului nu pot fi ignorate, dar nici nu pot fi supralicitate. Într-un interviu acordat cotidianului “Magyar Hirlap”, Réka Szemerkényi a subliniat: “Partenerii noştrii americani apreciază rolul asumat de Ungaria pe plan internaţional”.
Reporter: Pe lângă cooperarea bilaterală economică şi militară dintre SUA şi Ungaria, considerate în mod tradiţional excepţionale, cum apreciaţi relaţiile politice? Ne putem aştepta la o perioadă mai paşnică?
Réka Szemerkényi: Relaţiile americano-ungare au, într-adevăr, mai multe componente: la nivel economic, cultural, precum şi în domeniul politicii de securitate cooperarea este excepţională. În domeniul relaţiilor politice sunt anumite probleme deschise, iar pentru rezolvarea acestora se poartă în permanent un dialog cu partenerii noştri americani. Faptul că, atât la Washington, cât şi la Budapesta şi-au început activitatea ambasadori noi, crează o posibilitate foarte bună pentru a deschide un nou capitol şi pentru a aşeza relaţiile noastre politice pe un plan potrivit angajamentului nostru comun, democratic. Iar în acest sens, la Washington voi depune eforturi.
Reporter: Adjunctul secretarului de stat în Departamentul de Stat al SUA, Thomas Melia, a efectuat recent o vizită în Ungaria. Care este aspectul de actualitate pentru o vizită a unui diplomat de rang înalt?
Réka Szemerkényi: Vizita lui Thomas Melia face parte din dialogul bilateral purtat cu regularitate. De altimenteri, după cunoştinţele mele, cu acest prilej, adjunctul secretarului de stat american va vizita, pe lângă Ungaria, mai multe ţări din regiune.
Reporter: Cum este văzută la Washington orientarea politicii externe a Ungariei? Viktor Orbán a subliniat că nu vom alege între Orient şi Occident. Cei din Washington consideră că situaţia noastră – aşa cum o vedem şi noi – este echilibrată sau cred că suntem mai apropiaţi de cineva?
Réka Szemerkényi: Aş dori să subliniez că Ungaria, datorită culturii, istoriei sale şi, desiguri, în ipostaza sa de stat membru al Uniunii Euorepene şi al NATO, este parte integrată a “Occidentului”. Din acest considerent nu poate fi vorba despre nicio poziţie de mijloc. Din fericire, nici de la Wahingon nu se vede altfel. Partenerii noştrii americani apreciază rolul constructiv şi de susţinere pe care îl îndeplineşte Ungaria în vederea soluţionării tensiunilor internaţionale. În acest proces toţi factorii internaţionali dispun de mijloace diferite, dar scopul nostru este comun în dorinţa de a rezolva aceste conflicte.
Reporter: Mai multe articole au avut aprecieri negative în privinţa Guvernului ungar, ceea ce a stârnit un mare ecou. În calitate de ambasador, care este o abordare corectă faţă de mass-media?
Réka Szemerkényi: În mass-media apar, desiguri, mai multe opinii, iar în cazul de faţă nu sunt de acord cu unele dintre acestea. În acest sens cred că, în calitate de ambasador, sarcina mea este educarea presei americane. De asemenea, mă voi strădui să atrag atenţia asupra unor erori obiective sau interpretări eronate. Lucrurile ireale nu pot rămâne fără răspunsuri. Informarea corectă a presei americane este şi obligaţia noastră şi vom depune eforturi pentru ca jurnaliştii ţării gazdă să ajungă la noi şi să manifestăm deshidere, ceea ce vom pretinde şi din partea lor.
Reporter: Referitor la Ungaria, apărătorii drepturilor omului enumeră, pe rând, aceleaşi nemulţumiri, în timp ce Human Rights First a pledat, anul trecut, pentru o implicare intensă a SUA. Cât de mare este influenţa acestor raporturi şi propuneri asupra politicii externe a SUA?
Réka Szemerkényi: În ceea ce priveşte influenţele diferitelor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, trebuie observat că există mai multe organizaţii de acest gen, care diferă foarte mult din punctul de vedere al pregătirii profesionale şi sub aspectul exercitării influenţei. O parte a acestor organizaţii pot contribui la formarea modului de gândire al publicului american în ceea ce priveşte politica externă a SUA. Opiniile lor nu trebuie ignorate, dar nu trebuie supralicitat nici rolul jucat de acestea, deoarece ar putea să aibă efecte, însă politica externă a SUA nu este definită de aceste organizaţii. Cu marea parte a organizaţiilor serioase, care se bucură de prestigiu şi de influenţă, sunt în relaţii personale de mai mult timp, particip şi ţin diferite expuneri la manifestările lor de decenii la rând, pe diferite subiecte importante din punctul de vedere al Ungariei şi al ţărilor central-europene. Consider că dialogul este important şi valoros, ceea ce doresc să continui şi să consolidez, cu atât mai mult cu cât mă aflu acum aici.
Reporter: Lobby-ul exercitat intensiv de opoziţia din SUA şi Ungaria, reprezentate, de exemplu, de congresmanul Charles Gati, se poate sau trebuie contrabalansat?
Réka Szemerkényi: Democraţia Statelor Unite ale Americii este o democraţie deschisă – asemenea Ungariei -, multe opinii sunt formulate în public, cee ce este un lucru bun. Pe Charles Gati îl cunosc de mult timp, am avut împreună mai multe dispute pe parcursul anilor, iar eu apreciez în mod deosebit aceste dispute, chiar dacă în ultima perioadă am ajuns mai greu la un numitor comun. Nu am venit aici ca să contrabalansez ceva, ci pentru a reprezenta într-un mod clar, legitim şi explicit viziunile, interesele şi poziţiile Ungariei, atât în faţa de legislativul american, cât şi în public.
Traducerea: Balázs Magdolna