Compania germană Bosch efectuează concedieri colective la fabrica sa din Jucu de Mijloc, relatează portalul clujean de limbă maghiară Maszol.ro, citând portalul profit.ro. Din cei 3.300 de angajați ai fabricii vor fi concediaţi aproximativ 170 de angajați până la sfârșitul anului.

Compania germană explică concedierile colective prin “schimbările structurale majore din industria auto globală”, care necesită măsuri pentru menținerea competitivității. Conducerea companiei susține că procesul de restructurare se desfășoară în mod transparent și în spiritul responsabilității sociale.

“Scopul nostru este să efectuăm concedierile în cel mai acceptabil mod social posibil”, a declarat compania într-un comunicat, adăugând că concedierile sunt în conformitate cu contractul colectiv de muncă și cu principiile echității corporative.

Anunțul făcut acum înseamnă, totodată, că filiala companiei germane din România, care a promis în septembrie că concedierile din Germania nu îi vor afecta intereselesale din Roműnia, nu își poate respecta promisiunea.

“Măsurile anunțate pe 25 septembrie nu afectează interesele Bosch din România. Analizăm constant starea activităților și structurilor noastre pe diferite piețe și domenii de activitate. (…) Deși scopul Bosch este menținerea gradului de ocupare a forţei de muncă la cel mai înalt nivel posibil, depindem de comenzile clienților și de dezvoltarea piețelor noastre”, a declarat conducerea companiei la momentul respectiv, contactată de profit.ro.

Robert Bosch SRL, care asigură şi funcţionarea fabricii din Jucu de Mijloc, avea anul trecut aproape 5.900 de angajați și cu o cifră de afaceri de 8,104 miliarde de lei a generat un profit brut de 157 de milioane de lei. Compania-mamă mai are o filială în România, care are o fabrică la Blaj.

Bosch a anunțat în septembrie că va reduce aproximativ 13.000 de locuri de muncă la nivel mondial până în 2030, majoritatea în Germania, din cauza scăderii cererii și a concurenței puternice. Conducerea companiei speră că  prin concedieri costurile vor fi diminuate cu 2,5 miliarde de euro.

Reducerea ar depăși cu mult cele 9.000 de locuri de muncă anunțate în Germania anul trecut. Bosch și-a redus deja forța de muncă cu 11.600 de angajați anul trecut, eliminând 4.500 de locuri de muncă în Germania.

Deocamdată, se pare că fabrica din oraşul ungar Hatvan va supraviețui

În septembrie, după aflarea știrilor despre concedierile din Germania, ziarul ungar “Világgazdaság” a contactat filiala ungară a companiei pentru a întreba dacă se așteaptă pași similari și în Ungaria sau dacă compania urmează exemplul celorlalți giganți auto care funcţionează în Ungaria și ar dori să efectueze alte investiţii în Europa Centrală.

Obiectivul Grupului Bosch în Ungaria este, de asemenea, protejarea siguranței locurilor de muncă, dar oportunitățile sunt determinate de cererea pieței și de mediul economic înconjurător, a scris conducerea companiei în răspunsul său, menţionând că Bosch va continua transformările din portfoliu şi structurale pe care le-a început.

Sursa: vg.hu
Traducerea: Balázs Magdolna

Foto: Economx

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = 10

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.