„Binecuvântată să fii de ziua ta de naştere, libertate maghiară!…te felicit cu o bucurie atât de înaltă, cât de adâncă mi-a fost durerea, pe atunci când lipsa ta ne-am dus-o!
O, libertatea noastră, drag nou-născută, să ai o viaţă lungă pe acest pământ, să trăieşti până când maghiarul va trăi; dacă va muri şi ultimul fiu al naţiunii noastre, pune-ţi capul deasupra lui în loc de înveliş de ochi…şi dacă îţi vine moartea mai înainte, trage după tine în mormânt întreaga ta naţiune, căci, de a trăi mai departe fără tine, îi va fi ruşine, iar a muri odată cu tine, este o glorie!
Astfel te salut, acestea să-ţi fie merinde în viaţă. Să trăieşti fericit! Şi să ai mereu forţa bărbătească de-a triumfa peste pericole”. (File din Jurnal – fragment, Petőfi Sándor)
Cu aceste gânduri îl salut pe onoratul public cititor cu prilejul sărbătorii noastre naţionale. 15 Martie este un simbol, exprimă dragoastea de libertate şi dorul de libertate al naţiunii noastre. La mijlocul lunii martie în fiecare an sărbătorim solidaritatea naţională a Poporului Maghiar.
Pe parcursul istoriei noastre comemorarea zilei de 15 martie 1848 a avut de fiecare dată o importanţă deosebită. Maghiarul a purtat mereu în conştiinţa sa o semnificaţie simbolică specifică, sentimentul libertăţii, al dezvoltării, al modernizării şi al conştiinţei naţionale.
Ştim cu toţii că revoluţia şi lupta pentru libertate care a izbucnit la Pesta, în urmă cu 171 de ani, în mijlocul lunii martie 1848, a lăsat urme adânci în istoria noastră. Maghiarii au dat dovadă de solidaritate, de voinţa de a lupta şi de dezinteres. Mesajul acesteia este actual şi azi: această revoluţie ne dă forţă, deoarece şi azi avem nevoie de aceleaşi valori ca atunci, iar una dintre aceste valori, cea mai importantă, este solidarizarea. Acesta a fost mesajul zilei de 15 martie 1848, care este valabil şi azi.
„Sunt zile care
nu trec,
Dar rămân până la
şfârşitul vremii,
Strălucesc fericit,
ca şi stelele
Şi răspândesc lumină pentru fiecare
primăvară care se renaşte…
O, atunci, odinioară, au răsunat cuvintele
Tânărului Jókai şi ale înflăcăratului Petőfi,
Cocarde fluturau şi steagul se legăna în bătaia vântului;
Poetul întreba, iar naţiunea răspundea…
Dar, totuşi, sufletul nostru se uită înapoi întristat,
Şi amintindu-şi de tine
se simte mahmur,
A trecut marea zi a lunii martie,
primăvară frumoasă.
Tu, care ai trezit forţele
moţăitoare,
Tu, care ai adus pe cer
ziua noii primăveri,
Tu, care ai împletit viorelele
noilor speranţe.
O, zi mare, zi frumoasă, fi
pe veci binecuvântată.
Vino mereu cu lumini noi,
cântece noi, flori noi!, scrie Gyula Juhász în poezia sa intitulată 15 Martie. Mesajul poeziei – solidaritate – este valabil şi azi. Numai atunci putem crea cu puterea dăinuirii, numai atunci vom dăinui, dacă ne vom păstra valorile noastre, dacă avem idei privind viitorul, dacă ne vom solidariza. În totdeauna ne aşteaptă sarcini noi, şi trebuie să depăşim noi obstacole. Dacă pedagogii, părinţii, elevii, biserica, mici şi mari, respectiv întreaga noastră comunitate va urma, ajutându-se reciproc, o cale bine stabilită, atunci darul nostru va fi succesul. Iar cea mai mare comoară a valorilor noastre este limba maternă.
De ziua noastră naţională imperativ necesar este să accentuăm importanţa limbii materne, a educării în limba maternă, deoarece „a fi în posesia deplină a limbii, vorbită de popor, este prima şi indispensabila condiţie” pentru păstrarea moştenirii noastre culturale şi spirituale, precum şi a identităţii noastre naţionale. István Séchenyi spunea: „Naţiunea trăieşte prin limba sa”. Şi pentru ca naţiunea noastră să trăiască, trebuie la fiecare pas să cultivăm limba noastră maternă, dăinuirea comunităţii noastre, şi păstrarea şi dezvoltarea educaţiei noastre în limba maternă, deoarece „Suntem atât de puţini, încât nu ne permitem luxul inculturii”, a mărturisit compozitorul nostru de renume mondială, Zoltán Kodály. Acesta este şi mesajul tinerilor din 1848, care şi-au sacrificat viaţa pentru un viitor mai bun şi mai frumos.
Pe de altă parte, trebuie să subliniez că în Revoluţia din 1848-49 un rol important l-au avut şi femeile. Aici mă gândesc, în primul rând, la Júlia Szendrey, la curajoasa, înflăcărata şi adorata soţie a poetului Sándor Petőfi, pentru care Revoluţia din martie a fost, ca şi pentru soţul său, punctul culminant al vieţii sale. În noaptea de 14 martie, Júlia Szendrey a confecţionat o cocardă tricoloră pentru soţul ei, iar pentru ea o bonetă, în culorile naţionale. Cocarda a prins-o deasupra inimii. În seara zilei de 15 Martie toată lumea purta cocarde, şi de atunci AŞA sărbătorim ziua de 15 Martie.
Aşadar, trebuie să îi mulţumim Júliei pentru prima cocardă, care a fost mai mult decât o muză. Júlia Szendrey a fost scriitoare, poetă şi traducătoare de opere. Poeziile sale emană dragostea faţă de copiii săi.
Scrierile sale au apărut în mod sistematic în paginile publicaţiilor cu cele mai mari tiraje. La izbucnirea luptelor din 1849, Júlia Szendrey a publicat un apel cu titlul Declaraţie frăţească către doamnele Ungariei. Scriitoarea manifestului a lansat un apel către femei pentru ca ele să-şi trimită la luptă soţiile lor, iar cele care nu îşi asumă acest lucru, nu merită nici bucuriile căsătoriei. „Să fim ai lor numai, dacă patria este a lor”, astfel a agitat spiritele Júlia Szendrey, care la decesul soţului său a scris următoarele cuvinte în Jurnalul său: „Mi-a fost declarată condamnarea şi numai pot să mă împotrivesc; sunt condamnată la nefericirea veşnică, şi va trebui să mă înfrâng sub forţa de fier a destinului meu”. Aceste gânduri sunt valabile şi azi. Trebuie să luptăm pentru viaţă şi pentru dăinuirea noastră! Dar, să nu uităm de înaintaşii noştri, de marile personaje ale istoriei noastre.
Noi, generaţia noastră de azi, care avem norocul ca furtuna istoriei să nu ne tulbure viaţa familiilor noastre, trebuie să îi îmbrăţişăm cât mai des pe cei dragi, şi să aprindem o lumânare în amintirea bărbaţilor care au murit eroic pentru libertate. Iar în zilele noastre de sărbătoare să punem o floare sau o coronă de flori pe mormântul lor. Amintirea lor să fie binecuvântată, iar tineretul să ducă mai departe faima lor, de la generaţie la generaţie.
Comunitatea maghiară din Bucureşti îi comemorează pe strămoşii săi în fiecare an în spiritul acestor gânduri. În acest an, în cursul dimineţii zilei de 15 martie, ne-am plecat capul şi am depus coroanele pietăţii la mormântul colonelului de honvezi, reprezentant al prieteniei româno-maghiare, Veress Sándor, născut la Sarkad (Şărcad), judeţul Békés, Ungaria şi decedat la Bucureşti, la Cimitirul Calvin, precum şi la statuia lui Sándor Petőfi, amplasat în Parcul Herestrău din Bucureşti. Tot în cursul dimineţii zilei de 15 Martie, noi, reprezentanţii Bisericii Calvineum şi ai congregaţiei reformate din Szombathely (Ungaria) am efectuat o vizită la Liceu Teoretic Ady Endre cu predare în limba maghiară, din Bucureşti, deoarece şi în astfel de momente trebuie să subliniem: „să nu abadonaţi biserica şi şcoala”. Seara am petrecut-o împreună, noi, maghiarii din Bucureşti şi cei veniţi din ţara-mamă, la Centrul Cultural Petőfi. Momentul cel mai important al serii a reprezentat depunerea coroanelor de flori la statuia poetului Petőfi Sándor, situată în curtea Centrului Cultural.
Éva Nagy, hungarolog,
Bucureşti