Din cauza lipsei de fonduri, din luna martie a fost desfiinţată reţeaua Centrelor Democraţiei din Transilvania, care a  funcţionat sub egida Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT). Organizația fondată de László Tőkés a ajutat timp de aproape treisprezece ani, cu sprijinul Budapestei, peste 270.000 de maghiari din Transilvania să obțină cetățenia ungară prin procedura simplificată.

L-am întrebat pe președintele executiv al Consiliului Național Maghiar din Transilvania, Krisztina Sándor, din ce motiv a suspendat statul ungar finanţarea rețelei Centrelor Democrației?

Nu știu exact cauza, tot ce s-a întâmplat a fost că ne-au informat: noi nu vom primi fondurile de care am beneficiat până acum, în schimb va primi Fundația Eurotrans, care aparţine UDMR, și dacă considerăm, să ne consultăm cu ei. Însă noi aparținem de tabăra opusă, din punct de vedere politic, așa că nu este o opțiune să negociem cu ei. Eurotrans își va continua activitatea începută în 2015, iar  noi nu – din lipsă de fonduri. Vom închide majoritatea birourilor, şi vom încerca să menținem pentru un timp doar birourile mai mari, cu trafic mai mare, dar din martie activitatea noastră, menită să asigure asistenţă pentru obţinerea cetăţeniei ungare şi pentru înregistrarea actelor de stare civilă, a încetat.

… Și atunci ce veţi face în viitor, dacă cea mai importantă activitate a fost desfiinţată?

În ultimii 12 ani aceasta a fost, într-adevăr, cea mai importantă activitate a noastră. Rețeaua de birouri a fost înființată încă din timpul Consiliului Național Maghiar din Transilvania, care a fost constituit în 2003, și dacă mă gândesc că scopul principal al înființării acestui consiliu a fost realizarea diferitelor forme de autonomie, atunci trebuie să spun că nu s-au înregistrat progrese în acest domeniu, așa că organizația va continua să servească acest obiectiv al politicii publice cu instrumentele care încă le are la dispoziție. De asemenea, prin mai multe evenimente vom contribui la edificarea comunității maghiare, în mai multe orașe au fost înființate așa-numitele „zile maghiare”, la inițiativa colegilor noştri, care sunt încă organizate tot de colegii noştri. Așadar, și colegii continuă această activitate. Revenind la marele obiectiv politic, cred că mai sunt multe de făcut, din păcate acest subiect a ajuns în plan secund, cel puțin în ultimii 15 ani, și este greu să vorbim despre acesta în așa fel încât oamenii să creadă că are sens să luptăm în acest domeniu.

La întrebarea, cum au primit maghiarii care au fost în contact cu Centrele Democrației vestea închiderii birourilor, Krisztina Sándor a spus:

Nu se bucură nimeni pentru o astfel de decizie, deoarece noi am fost prima rețea de birouri în Transilvania care a asigurat asistenţă pentru obţinerea cetăţeniei ungare, precum şi în alte chestiuni. Destul de mulți oameni erau obișnuiți să vină la noi pentru astfel de probleme. În birourile mai mari, precum cele din Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe, Oradea sau Odorheiu Secuiesc, am avut zilnic un program de lucru normal pentru primirea clienţilor și ne-am ocupat de o mulțime de cazuri. Oamenii trebuie să se obișnuiască cu noua situaţie, care mai devreme sau mai târziu se va reglementa, însă cu siguranță va fi un regres temporar, deoarece s-a pierdut o rețea stabilă de birouri. În Transilvania sunt în prezent peste 500.000 de oameni care au obţinut cetăţenia ungară, iar pentru ei le-a fost de mare ajutor faptul că nu au fost nevoiţi să meargă la consulatele din Miercurea-Ciuc şi Cluj-Napoca, ci puteau rezolva problemele în cel mai apropiat oraş de domiciliul lor sau la reşedinţe de judet. De exemplu, dacă a intervenit o schimbare în familie – naşteri, decese, schimbări de nume  -, aceasta trebuia anunţată, iar înregistrarea trebuia transferată și în datele oficiului de stare civilă din Ungaria. Noi am fost prezenți în fiecare centru județean din Transilvania, mai ales la început, apoi au fost câteva județe în care am închis birourile, mai ales în județele în care maghiarii trăiesc dispersaţi, dar și înainte de închidere am funcționat cu 23 de birouri. Desfiinţarea rețelei noastre de birouri se va simți cu siguranță, dar cu timpul se va aranja totul; ne-a afectat şi pe noi această decizie, dar până aici a fost, a durat 12 ani. Cred că în această perioadă am îndeplinit o sarcină istorică și toți colegii vor pleca cu un spirit înălțător, deoarece au desfăşurat o activitate care a fost deosebită, nobilă și simbolică.

… Și nu există nicio speranță ca Guvernul ungar să revină asupra deciziei sale?

Desigur, depunem eforturi pentru ca această decizie să fie, eventual,  reversibilă, dar nu am primit nicio veste în acest sens în ultimele câteva săptămâni, așa că trebuie să mergem mai departe. Am renunţat deja la majoritatea angajaţilor, am anulat și contractele de închiriere de birouri pentru că nu mai puteam aștepta din cauza costurilor financiare. Mai departe, căutăm oportunități. Angajații noștri au acumulat cunoștințe și experiențe considerabile, și sper că, pe de o parte, toată lumea va găsi individual o modalitate de a continua, iar pe de altă parte, putem îndeplini în viitor și sarcini care pot fi utile, fie pentru politica națională, fie pentru comunitatea maghiară din Transilvania. Cu această speranţă privim înainte și continuăm să contăm pe parteneriatul Guvernului ungar.

La întrebarea, în ce măsură va influenţa această decizie munca sa și a echipei sale în organizarea universității de vară, cunoscută sub numele de Tusványos, președintele executiv al Consiliului Național Maghiar din Transilvania a spus:

Echipa de organizare a universităţii de vară Tusványos nu s-a schimbat, iar Consiliul Național Maghiar din Transilvania este de ani de zile un partener de seamă în organizarea acesteia. În ceea ce priveşte partea materială a evenimentului, aceasta este asigurată de Fundația Pro Minoritate din Budapesta și într-o măsură mai mică de Consiliul Tineretului Maghiar. În munca organizatorică sunt implicată invariabil, alături de colegii mei, astfel că nu vor fi schimbări în acest domeniu. Şi aceasta este o sarcină care va continua.

La întrebarea, dacă premierul ungar, Viktor Orbán, va fi invitat și în astfel de circumstanțe la Tusványos, Krisztina Sándor a declarat:

Da, invariabil. În percepţia tuturor despre Tusványos s-a înrădăcinat faptul că o parte a programului se referă la discursul premierului ungar, şi nu va fi altfel nici anul acesta. Încă mai credem invariabil că ceea ce ne unește este mult mai mult, decât ceea ce ne desparte. Luând act de această decizie, vom merge mai departe, mai sunt sarcini, subiecte, cazuri care pot fi servite.

De menţionat că rețeaua Centrelor Democrației a CNMT a fost construită în Transilvania din 2010, când a venit la putere FIDESZ. În cele 28 de birouri deschise în orașe mai mari și mai mici au fost angajate aproximativ 200 de persoane. În aceste birouri au fost întocmite dosarele necesare obținerii cetățeniei ungare, şi au fost organizate și așa-numitele zile consulare, când personalul consular primea cererile de cetățenie ungară. Pe lângă activitatea principală, birorurile au participat și la strângerea voturilor prin corespondenţă în timpul alegerilor parlamentare din Ungaria.

Interviu realizat de: Balázs Magdolna

Foto: Ştiri Fără Frontiere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = 7

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.